Un ochi râde altul plânge… cu afacerile în România

V-am povestit într-un articol anterior faptul că am fost la ANAF să plătesc birurile pentru 2016, prima tranșă. Bineînțeles că a fost nevoie să pierd un ceas cu operațiunea din cauza funcționarilor sictiriți care spun orice numai să scape de tine, am fost nevoit să stau la 4 ghișee ca să mă informez ce și cum, am fost nevoit să fac două drumuri la ING ca să scot bani de pe card întrucât am primit informații contradictorii cu cât este de plată și așa mai departe…

M-am pus la coadă să plătesc. În fața mea, era un domn pe la 50 de ani cu un teanc de bani pe care trebuia să îl dea la casierie. Nu am înțeles exact pentru ce a plătit atâția bani, eventual tot impozite și taxe ca mine, ca orice cetățean. Adică ce puteai să plătești la ANAF? O petrecere surpriză? În nici un caz… ei bine, domnul acesta m-a făcut să mă gândesc la țara în care trăim…

Omul era modest. Nu pricăjit dar nici super bie îmbrăcat. Nu știu ce afacere avea de plătea el 9000 de lei la ghișeul ANAF-ului dintr-un foc, dar l-am analizat puțin. Nu era deloc mulțumit dar nici nu plângea pe acolo… Cu mâna tremurândă întinde banii peste ghișeu și lansează timid o întrebare pentru funcționarele dinăuntru care nu-l bagă în seamă. Eh, lasă că e bine să vorbești și cu pereții… Cam asta e cu afacerile în România, un ochi râde altul plânge. Pe-o parte te bucuri că nu ai de-a face cu patroni, pe altă parte te trezești că dai mii de lei din munca ta cuiva care nu îți oferă niciodată nimic.

 

Leave a Reply