Viață de câine

Plouă. Ajung în fața blocului și dau să cobor din mașină. Când mă uit mai bine, doi căței stăteau liniștiți în ploaie. Nu căutau adăpost. Stăteau pur și simplu în ploaie și așteptau probabil să se oprească. În colțul blocului în care trag eu mașina e plin de căței. Totuși, toți erau la scuteală, mai puțin cei doi. Aceștia stăteau nepăsători în ploaie, semn că erau obișnuiți.

Viață de câine. Această imagine mă face să mă duc cu gândul la oamenii fără adăpost. Probabil că așa stau și oamenii fără adăpost în ploaie, fără să se ducă nimeni la ei să le ducă un ceai cald sau o pătură. Nici  nu vreau să știu ce poate fi în sufletul unui om al străzii, pe care societatea l-a marginalizat, l-a expulzat într-o margine gri a orașului în care oamenii bogați nu vin niciodată.

Și câte s-ar putea face dacă cei bogați ar mai da din avutul lor furat și altora… S-ar putea clădi o lume mai bună în care cei care ar suferi ar fi mult mai puțini la număr. Din păcate, atunci când vine vorba de dat, cei bogați își încuie averile cu niște lacăte la care numai eu au acces, și ei nu vor să dea nimic. Ați observată că mereu cel bogat este lacom și dorește să aibă și mai mult?

Nici nu vreau să îmi imaginez ce lume frumoasă ar fi dacă cei care au mai mult de cât necesar ar da ce nu le este util celor care au nevoi… Cred că am reuși să aducem raiul o treaptă mai aproape de realitate. Dar, bineînțeles, este o idee destul de utopica, idee care probabil nu va fi pusă niciodată în funcțiune din cauza celor care nu doresc niciodată să împartă.

caine

Leave a Reply