Despre cei care parchează ca muia

Încep să am o problemă din ce în ce mai serioasă cu cei care parchează ca muia. Ce înseamnă să parchezi ca muia? Păi priviți imaginea de mai jos.

Toată strada liberă, tu parchezi pe trecerea de pietoni, pe colțul străzii. Fix pe colț.

Probabil ți-ai luat mașină și vrei să o vadă tot cartierul, iar singurul mod prin care te gândești că acea mașină poate fi văzută mai bine este să o parchezi fix pe colțul străzii. Cât de idiot trebuie mă să fii ca să faci așa ceva?

Mă, am mai văzut chestia asta la cei care nu găsesc locuri de parcare și în prostia lor lasă mașina fix pe colț, că le e lene să meargă pe jos 100 de metri.

Dar în cazul de față cred că este cât se poate de evident că există locuri de parcare berechet.

Acesta este unul dintre motivele pentru care nivelul de frustrare atinge cote maxime în societate. Când vezi asemenea idioți și ești nevoit să trăiești cot la cot cu ei, nu e prea bine pentru moralul tău.

Mai am boală pe nesimțirii care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Vezi asta pe la Carrefour, e cel mai bine reprezentată fapta.

Adică 500 de persoane deși plouă, ninge, bate vântul, lasă mașina acolo unde e loc liber normal, numai unii se cred mai șmecheri și mai importanți și ocupă locurile destinate persoanelor cu handicap.

Păi dacă nu vine nimeni să le tragă o amendă de vreo mie de lei, normal că nu o să respecte nimeni legea. S-a dovedit faptul că  românul este genul de animal care nu poate fi educat niciodată, poate fi ținut în frâu cu ciomagul și cam atât.

parchează

Articole Recomandate

ASOT UTRECHT Astazi am luat o decizie importanta, pe data de 21 februarie 2015 o sa iau parte la un eveniment pe care il astept de multa vreme. A State of Trance ajunge mai aproape de mine, aproximativ 1800 si cev...
La mica intelegere Cam asa se circula pe strazile din Romania. De cand ma tot cac pe mine sa cumpar o camera DVR pentru masina ca sa pot arata si altora dezmatul din Drobeta Turnu Severin. Legea ar trebui sa fie respect...
Shared hosting sau VPS? E o intrebare la care toti cei ce se ocupa de mai mult de un site trebuie sa raspunda la un moment dat. M-am sucit, m-am invartit si nu am reusit inca sa aleg o varianta, desi in linii mari as cam fug...
Ne place să ajutăm, dar totul până la bani Românii sunt oameni sufletiști de obicei, te ajută dacă le ceri, se implică în diverse proiecte dar totul până la bani. Când ai cerut bani românului, ai făcut cea mai mare nenorocire. Am scris zilele ...
Genial tipul care a pocnit cangurul în Australia, dar comentariile sunt cele car... Clipul cu tipul care a pocnit în bot un cangur în Australia pentru a-și salva câinele a devenit mai mult decât viral. A făcut înconjurul lumii cu viteza ciumei și a ajuns pe toate canalele TV. De obic...
Nu e sărbătoare dacă nu se aud manelele printre blocuri De fiecare dată când e vreo sărbătoare, românul trebuie să petreacă. E clar, așa și trebuie căci este vorba despre o tradiție dar acum, să fim serioși, am ajuns o țară de analfabeți inculți pentru car...
Cum rezolvă Namecheap problemele clienților Am mai povestit eu în trecut despre experiențele cu firmele de hosting din România și din străinătate, dar episodul recent cu Namecheap trebuie povestit, așa ca să vă faceți și voi o idee legată de ce...
Din păcate, românii preferă să protesteze DOAR pentru nimicuri Am asistat zilele trecute la un protest pentru acel urs ucis pe la Sibiu. Eu unul mă îngrozesc când văd faptul că oamenii ies în stradă pentru asemenea nimicuri. Bă, de fapt nu am o problemă cu ideea ...

Leave a Reply