Când o să moară SPAM-ul?

Din păcate, nu cred că SPAM-ul o să dea ortul popii prea curând și asta din cauza noastră. Oamenii sunt niște ființe atât de superficiale și de curioase, încât de multe ori mă întreb cum de am supraviețuit pe planetă timp de 2000 de ani… Mă întreb asta din cauza faptului că există foarte mulți oameni care acceptă SPAM-ul în viețile lor și nu numai că îl acceptă, dar cumpără și produsele băgate pe gât ilegal.

Da, în cazul în care nu știați, SPAM-ul este ilegal și cu toate acestea este peste tot, este pretutindeni. Găsim SPAM în căsuța de e-mail, în traficul Google Analytics, prin ferestre popup pe diferite site-uri și așa mai departe. Noi suntem de vină că SPAM-ul încă există pentru că îi dăm apă la moară. Atâta timp cât vom continua să cumpărăm lucruri prezentate in newslettere la care nu suntem abonați…

Cred că am observat cu toții faptul că de multe ori inbox-ul ni se umple cu mailuri de la niște magazine la care nu avem nici măcar cont sau nu am cumpărat niciodată nimic. Cum se întâmplă asta? Păi o să vă dau un exemplu concret din blogosferă ca să înțelegeți mai bine. Bloggerul X are newsletter la care cititorii s-au înscris cu timpul. Sunt să zicem 500 de adrese de mail.

Ei bine, bloggerul X iși deschide între timp un magazin online și ghici ce? Se folosește de adresele de mail ale newsletterului de la blog pentru a trimite newslettere cu promoții de la magazinul său. Astfel, tu te trezești cu inbox-ul plin de niște reclame care nu te intereseaza și habar nu ai de unde sunt și cum au ajuns cei cu magazinul să aibă adresa ta de mail. A, și cei care au adrese de mail le mai și vând…

Leave a Reply