3 motive să cauți oferte Paște 2016 Bucovina

Puține clipe ne mai despart de momentul în care vom rămâne din noi în minivacanța de Paște. Așteptăm an de an această adevărată binecuvântare pentru că în România se muncește greu și mult. Zilele libere sunt extrem de puține atunci când lucrezi la patron, așa că fiecare dintre noi începe să își planifice din timp concediul de Paște, chiar dacă discutăm de doar câteva zile libere. Două sau trei zile sunt excelente pentru o incursiune în inima Bucovinei.

Cred că Bucovina este una dintre cele mai interesante destinații pentru cei care doresc să se relaxeze pentru câteva zile doar. Pentru că discutam despre epicele concedii românești destul de scurte, o minivacanță petrecută prin străinătate nu cred ca ar fi destul de indicată. Atunci când ești mai mult pe drumuri nu prea te bucuri de concediu. Astfel, Bucovina mi se pare una dintre cele mai accesibile atracții pentru concediile scurte ale românilor, iar oferte Paște 2016 Bucovina nu au încetat să apară.

Totuși, haideți să trecem în revistă cele mai importante 3 motive pentru care un român ar trebui să viziteze Bucovina în minivancanța de Paște. Sper să reușesc să vă conving de faptul că această destinație minunată trebuie neapărat trecută pe lista amatorilor de călătorii.

3 motive să cauți oferte Paște 2016 Bucovina

  1. Bucovina este una dintre cele mai bogate regiuni din punct de vedere al încărcăturii istorice. Celebrele mănăstiri din Bucovina au niște povești incredibile pe care le poți afla numai la fața locului. Cât despre aspectul acestora, te lasă fără cuvinte.
  2. Ajungi relativ simplu în Bucovina, poți opta atât pentru tren cât ți pentru autocare. De asemenea, călătoriile către această destinație cu mașina personală sunt destul de indicate. În doar câteva ore de condus ai ajuns la destinație.
  3. Ajuti turismul românesc să se dezvolte. Toată lumea urlă că turismul românesc nu exista, însă nimeni nu vrea să își viziteze propria țară. Păi înainte să avem așteptări de la alții, ar trebui să avem noi grijă de turismul românesc. Dacă ne iubim țara, o vom vizita noi primii, nu străinii.

Dacă încă nu v-ați hotărât încotro vă duceți în minivacanța de Paște, cred că ar fi momentul să începeți să planificați, mai ales dacă știți că aveți un loc de munca unde întotdeauna se iscă ceartă și scandal atunci când vine vorba de concedii.

Articole Recomandate

Cum ar fi să-ți cânte Antonia la nuntă? Sau Delia? Banii în ziua de azi nu mai sunt o problemă și sunt sigur că mulți dintre voi ați fi fost dispuși să plătiți sume impresionante pentru a avea la nuntă artiști de renume precum Antonia, Delia sau Carla...
Curatenia dinaintea sarbatorilor E o traditie stiuta de toata lumea faptul ca luna Noiembrie deschide festivalul sarbatorilor. Putin timp ne mai desparte de luna cadourilor. Daca stau sa ma gandesc mai bine, nici nu imi dau seama pe ...
Meseriasul din baie Atunci cand aveti de reparat ceva in casa, nu apelati niciodata la rude, decat in cazul in care sunteti siguri ca are ceva calificare in domeniul cu pricina si cativa ani buni de experienta. Altfel, r...
Lumea crypto si regulile care fac jocul mai interesant Ideea de a te imbogati peste noapte iti surade cu siguranta. Mai mult ca sigur ai auzit vorbindu-se despre cei care au facut investitii in bitcoin si au ajuns sa fie bogati. Dar la fel de sigur ai auz...
Pe un picior de plai, pe o gura de Rai… Perioada sarbatorilor de Craciun tocmai a trecut si anul acesta mi-am dorit sa le simt asa cum de mult mi-am dorit, mai exact in inima traditiilor, locul unde cultura se imbina cu natura si simti cu a...
Merita asteptarea pentru black friday? Din ce in ce mai multi oameni asteapta cu nerabdare ultima vineri din Noiembrie, sperand sa poata achizitiona toate produsele pe care si le doresc la preturi foarte mici. De-a lungul timpului, magazin...
Apeleaza la Iqc Romania pentru certificat iso Certificarea ISO este un factor care influenteaza destul de des posibilitatea de a incheia o afacere. Pur si simplu a ajuns un etalon al increderii, al sigurantei. Cei care sunt in mediul business rom...
In pasi de dans Viata e un dans continuu. E un dans catre dezvoltare, catre tarie de caracter, e un dans spre cunoastere si spre personalitate. Am ajuns la 25 de ani si incep sa regret faptul ca nu stiu sa dansez. Da...

Leave a Reply