Intotdeauna mi-a placut sa stau la casa. Traiul la bloc mi se pare atat de anost si de lipsit de spatiu, incat am promis ca daca voi reusi sa imi cumpar un imobil, niciodata nu voi cumpara apartament. Poate ca si cei 26 de ani de stat la bloc incep sa isi spuna cuvantul. Vecinii ciudati si fara pic de respect pentru imprejurimi este unul din motivele pentru care imi doresc o casa.
Casa e sfanta. Vecinii sunt putini si rari iar curtea ofera posibilitati de desfasurare pentru diverse activitati. De exemplu, mie imi place sa cresc plante. Le pun in ghiveci in stadiul de seminte apoi le plantez cand cresc in curtea matusii mele, mare pasionata de flori. In ultima luna cred ca i-am plantat in curte cel putin vreo 5 ghivece cu flori. Acum ca vine iarna, o sa le tin la mine pe balcon si la primavara i le voi duce. Cea mai mare planta pe care am crescut-o la mine in casa, a fost un lamai. Se facuse atat de mare, incat aveai nevoie de un motofierastrau sa il tai. Atingea deja tavanul camerei si am decis sa incerc sa il replantez in curtea unui amic. Uite ca a acceptat pamantul din acea curte si astazi e tot acolo, facand lamai mari si frumoase an de an. Fiecare cu pasiunile lui, voiam doar sa scot in evidenta libertatea de care te bucuri atunci cand nu esti limitat de 4 pereti de beton.
Gradina ideala mi se pare a fi acea portiune de teren plina de flori, verdeata in general. Trebuie sa existe un contrabalans intre betoanele constructiei numita popular casa, si viu. Am intalnit o sumedenie de oameni ciudati, ce si-au construit case cu cate 12 camere iar curtea au betonat-o 100%. Nu am inteles niciodata aceasta judecata. Pot doar sa inteleg ce simt eu si ce traiesc.