In pasi de dans

Viata e un dans continuu. E un dans catre dezvoltare, catre tarie de caracter, e un dans spre cunoastere si spre personalitate. Am ajuns la 25 de ani si incep sa regret faptul ca nu stiu sa dansez. Dansul mi se pare o eliberare fenomenala de energie si de stres. Mi se pare o pasiune asociata in mare majoritate femeilor si asta pentru ca li se potriveste. Femeia trebuie sa fie tandra si dansul de obicei scoate in evidenta aceasta tandrete si gingasie a femeii, naturaletea si feminitatea.

Se spune ca atata timp cat traim trebuie sa invatam continuu cate ceva nou. Viata oricum e un lucru unic de care ne bucuram o singura data. Nu vreau sa intru in discutii despre ce va urma dupa aceasta viata asa ca raman ancorat in prezent si spun faptul ca muzica sta la baza dansului. Orice dans are in spate o melodie. Oamenii traiesc cu muzica. Stiu ca eu traiesc cu muzica si sunt sigur ca si ceilalti la fel. Personalitatea fiecaruia ne incadreaza catre un anumit gen muzical si astfel putem sa ne alegem si un stil de dans diferit. Oricine poate sa se duca la cursuri de dans sportiv sa invete incet incet sa se miste potrivit muzicii pe care o adora.

Eu unul sunt mare amator de muzica Eurodance, muzica disco a anilor 90 si am zis ca indiferent de vremurile care vor veni, o sa invat sa dansez acest stil no matter what. Nimic nu e dificil atunci cand ai ambitie si ai o pasiune in suflet pentru acel lucru. Trebuie doar sa te lasi ghidat de emotii, sentimente si personalitate.

Dansul e o emotie, e o stare de spirit, e o eliberare din cotidianul aglomerat si plin de stres. Eu il vad si un limbaj al tandretii in functie de diferitele stiluri. Doi oameni care danseaza sunt uniti atemporal intr-o dimensiune a lor intangibila din care revin abia dupa ce sunetul muzicii a incetat sa se mai auda. Sunt uniti amandoi inseparabil.

Ma uitam la televizor in urma cu cateva zile si pe un anumit canal era un concurs de dans pentru copii. Perechile de mici dansatori pareau atat de simpatice si se pricepeau atat de bine… Daca as avea copii cu siguranta i-as trimite la dans. Mi se pare o activitate atat de diferita si de speciala intr-o lume in care copiii sunt obisnuiti sa stea toata ziua pe Facebook si sa se joace pe calculator. Nu sunt de acord cu tehnologia de care se face abuz inca de la cele mai fragede varste. Personalitatea unui copil trebuie sa se dezvolte pe baza de realitate, nu de realitate virtuala. Dansul si activitatile reale nu se compara cu un monitor si un Facebook in care nimeni nu este ceea ce pare in acele poze. Copiii trebuie sa interactioneze real unii cu ceilalti, nu prin intermediul retelelor de socializare.

Leave a Reply